joi, 28 martie 2013

Duminica Ortodoxiei

           În această primă duminică din Postul Mare, am oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială, împreună cu părintele Simion Creţa şi credincioşii prezenţi la serviciul divin.
           La finalul slujbei, s-a dat citirii Pastoralei Sfântului Sinod, îndemnându-se credincioşii la cinstirea sfintelor icoane şi la acte de milostenie, de caritate, organizându-se în acest sens binecunoscuta colectă  Fondului Central Misionar.
           Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile primite.

joi, 21 martie 2013

Duminica izgonirii lui Adam din Rai

            Astăzi, 17.03.2013, împreună cu părintele Simion Creţa, am săvârşit Sfânta Liturghie, luminaţi de razele binefăcătoare ale Treimii celei de-o fiinţă şi nedespărţite.Credincioşii au fost prezenţi în număr mulţumitor la sfânta biserică, iar corul bisericii ne-a încântat cu răspunsurile la serviciul divin.
            În cuvântul de învăţătură, părintele Simion, a arătat credincioşilor prezenţi importanţa ţinerii postului, pentru necesităţile sufleteşti şi trupeşti ale noastre, mai cu seamă a Sfântului şi Marelui Post al Paştilor, care începe mâine. A subliniat apoi îndemnul Mântuitorului Hristos de a ne trimite comori în cer, unde sunt scutite de răufăcători.
            Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile primite.

joi, 7 martie 2013

Duminica a 34- a după Rusalii

            În această zi binecuvântată de primăvară, 03.03.2013, razele soarelui ne-au condus în Casa Domnului.
            Alături de părintele Simion Creţa, am săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, spre folosul nostru sufletesc.
            Într-o comuniune sfântă am adus laudă şi mulţumire Stăpânului Ceresc, gustând din minunatele Lui daruri. Credincioşii noştri, împreună cu corul parohial au participat activ la Sfâta Liturghie, înfumuseţând serviciul divin.
            La sfârşitul slujbei preacucernicia sa, în predica obişnuită a subliniat necesitatea fiecăruia dintre noi de a ne pocăi, de a ne întoarce la Părintele Ceresc,  cu smerenie, asemenea fiului risipitor din pildă.
            În final, parohia noastră a organizat o colecta umanitară destinată tinerei Dobra Maria, bolnavă.
            Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile primite.